Ginduri ravasite

Just another WordPress.com site

SCRIU 20 Iulie 2016

Filed under: Uncategorized — amyavadanii @ 5:31 pm
102_1665
De atâta timp îmi aștern sufletul în mii de cuvinte, pudrate cu zâmbete dulcegi și condimentate cu tristețe amăruie…iar uneori, simt că nu am spus destul. Simt că de-a lungul timpului au rămas în adâncu-i multe sentimente nemărturisite, care l-au transformat așa cum apa mării conturează noi țărmuri.
Astăzi, continui să scriu din suflet și despre suflet.
 
Eh, cu toții avem momente de astea….și rămâi optimist totuși, îti ștergi lacrima și zâmbești din nou. Cine n-o face din cand în când, când nimeni nu vede?…
41 de ani. Atât mi-a luat să înțeleg că fericirea vine din interior. Că de tine depinde cât și cum zâmbești. Că viața îți scoate în cale tot ce trebuie pentru a deveni cine ești, trebuie doar să spui ce vrei și cât ești dispus să plătești pentru asta. Dacă ai curajul să lupți, vei trece peste toate obstacolele. Au fost puse acolo ca să-ți demonstreze că a meritat, că ai muncit pentru ce ți-ai dorit și că nu trebuie să-ți fie frică de nimic când visezi.
41 de ani. Atât mi-au trebuit să învăt că nu trebuie să ai asteptari de la nimeni, cu atât mai mult de la cei la care ții. Ai făcut-o și tu, fără să-ți dai seama, poate.Ai greșit. Mai devreme sau mai târziu cu toții greșim. Poate chiar în momentele cheie, atunci când ar trebui să fim mai conștienti ca niciodată. Dar se întâmplă. Si cu cât mai multe așteptari ai, cu atât mai greu îți va fi să ai încredere în oameni. Și să-i iubești așa cum sunt. În ciuda greșelilor, în ciuda tăcerilor, în ciuda tuturor imperfecțiunilor.
Poate ai avut și tu darul de a invita în viața ta tocmai pe aceia pentru care nu ai însemnat nimic, deși tu le-ai facut loc în inima ta și le-ai daruit bucățica aia de suflet însemnată cu numele lor…Cine n-a făcut-o? Dar tu continui să dăruiești în ciuda tuturor celor care au plecat, care au trădat…care au uitat. Mereu păstrezi o pagina albă care așteaptă să fie scrisă…îți spui că trebuie să le acorzi o șansă să îți demonstreze că nu a fost în van să iubești oameni care nu te-au iubit înapoi. La urma urmelor, nu ceri înapoi ce ai dăruit, ai făcut-o pentru că așa ai simțit…chiar dacă doare. Eh! Și atunci îți spui că stelele strălucesc doar în întuneric, cum te-au învatat bunicii, așa a fost făcută lumea asta, din contraste. Dacă închizi ușa și fix atunci apare persoana pe care ai așteptat-o și căutat-o atâta vreme? Așa că lași ușa deschisă, și pui și un covoraș cu „welcome”. Faci curățenie, lucrurile vechi merg în pod, în cutii, le aranjezi frumos, ca pe fotografii în alb și negru de demult în albumul care aștepta cuminte să fie completat.
Și aștepți. Din nou.
Așa facem toți.
Închizi frumos capitolul, tragi linie și te gândești la ce titlu va purta următorul capitol.
18918-mxvqyv0kxmc 
Anunțuri
 

TACERE… 5 Iulie 2016

Filed under: Uncategorized — amyavadanii @ 7:39 pm

Omul: o corabie mică. Dar acolo se află lei şi balauri, creaturi otrăvitoare şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără fund. Dar sunt, de asemenea, şi Dumnezeu şi îngerii, viaţa şi împărăţia, lumina şi Apostolii, cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo sunt toate.

13533261_1119364571470230_8890345540178391053_n sunt tăceri si tăceri…  

taceri calde precum ploile de vară ce răcoresc si împrospătează spiritul în ritmul ce acompaniază melancolic dansul gîndurilor.

Tăceri reci precum o boare de ghiată la începutul lui septembrie plumburiu ce cade nemiloasă asupra grădinii în prag de toamnă. Devastează tot în urma lor acoperind potecile spre celălalt cu întristări cernite.

 Tăceri înăltătoare în doi, cînd iubirea rosteste poeme nescrise, cînd gîndurile se încununează în linisti ancestrale iar inimile bat în ritmul îmbrătisărilor fără cuvinte. TĂCERE..

 

Luna mi-a fost musafirul serii…

Filed under: Uncategorized — amyavadanii @ 5:39 pm

1131406739e nesimtite înserarea picurase cenusiu în lumina zilei. Aproape că nu mai vedeam unde păsesc Soarele era adormit demult după dealul înegurat în tihna serii.

Doar o pamblică de lumină palidă se asternuse precum o cale lactee pe iarba înourată a serii. Stropii de roua îmi botezau tălpile si-mi răcorea inima .M-am oprit din greu din ritmul dansator cu natura, asezîndu-mă în leagănul ce dădea imaginea dealului din fata mea cu o lună aproape împlinită ce se arăta semeată învesmîntată în valurile fumegînde ale noptii.

Greierii adunati în concert îsi murmurau simfonia. Din cînd în cînd se auzea pierdut strigătul unei păsări ce parcă îsi spunea rugăciunea înainte de culcare. Apoi deodată spectacolul nocturn a amutit.

În linistea asurzitoare de cîteva clipe am avut supriza unei vizite neasteptate. O lumină palidă sa asezat discret lîngă mine. Cu ochii închisi m-am lăsat cuprinsă de privirea bratelor ei luminoase, calde si tandre. M-a părăsit, apoi strecurîndu-se delicat raza spre dincolo de gardul vecinului.  O ultimă sărutare de lumină drept amintire. În trecerea ei luat tot alaiul argintiu în urmă lăsînd doar întunericul smolit al noptii . M-am cufundat în linistea camerei si am adormit cu gîndul la tine… în locul lunii puteai fi tu…102_2073

 

Au înflorit macii…

Filed under: Uncategorized — amyavadanii @ 12:54 pm

13528834_1066467916767308_3075645085059696518_n

1131407049n cîmp cu maci este o imagine încîntătoare,…în care privirea nu se satură să cumprindă imensitatea de verde crud în care rosu pur îsi flutură petalele. Au inocenta fecioarelor ce rosesc aplecîndu-si căpusorul si fluturînd din gene la orice adiere. Florile de cîmp nu au nobletea si parfumul trandafirului ori a imaculatului crin, dar au puritatea si naturaletea, simplitatea si frumusetea naturii în care sau născut de la sine.

1131405677poi macii îmbrătisati cu margaretele de cîmp sînt precum mirii alături de miresele lor.

Albul si rosu într-o armonie perfecta pe marginea de drum a călătorului.

1131406925pectacolul în care vîntul si soarele se joacă prin cîmpurile cu flori de cîmp în care macii sau desteptat revărsîndu-si inflorescenta, este unul minunat.

1131406990otul este o poveste în care macii au venit să sărute spicul de griu si acum îmbrătisati îsi trăiesc povestea de dragoste. Si dacă nu ,…macii pot fi precum un suflet rănit ce-si flutură tristetea în tăcerea fosnitoare a lanului de grîu.

1131405677colo în marea de spice unduitoare,macul îsi pleacă căpusorul îngreunat de tulburarea vîntului, visînd înfiorat la iubirea florilor de păpădie.

Cineva spunea:

,,iubesc cartile si macii”.

O interesantă alăturare a două pasiuni ce denotă dragostea de adevăr si sensibilitate.

…Iubesc macii pentru suavitatea si simplitatea lor, pentru modestia cu care aleg locurile in care să apară, dar si pentru deminitatea cu care nu se lasă smulsi.

… Iubesc macii pentru forma florilor,pentru zveltetea tulpinitelor, pentru gratia cu care se miscă sub pala vîntului.

…Iubesc macii pentru petalele lor străvezii, creponate si delicate, pentru culoarea lor unică.

… Iubesc macii pentru mireasma lor usoară si proaspătă.

… Iubesc macii pentru lumina pe care o trimit pe fetele celor cei privesc .

… Iubesc macii pentru efermitatea lor…

 ….IUBESC MACII, PUR SI SIMPLU!

18918-mxvqyv0kxmcD4394A5A6A9DCB78B0CD8F9971EAA19B

 

În căutarea răspunsurilor inimii mele… 2 Iulie 2016

Filed under: Uncategorized — amyavadanii @ 8:38 pm

13510978_10206878455624464_6348377693177219811_n

…În una din multele altele tări trăia o fată.Iubea apa, asa că refugiul ei era mereu lîngă loc.Scufundată în tăcere si tristete un suerat aluneca la urechile ei. Era vîntul ce o mîngîia si o asculta la multele sale întrebări care le arunca în mare ca si cum marea iar fi datoare să-i răspundă si să-i rezolve dilemele vietii sale.
CINE SUNT EU?
Iar marea mereu îi dădea acelasi răspuns. trebuie să descoperi singura, mergi în lumea mare si află cine esti tu. Dacă vei sta tot timpul în pestera ta, în adîncul apei unde nu e viata, nu vei afla.
În singurătate nu-ti reflectă nimeni sinea ta.
Fata îi multumi mării si se uită în adîncul pesterii inimii în care statuse atîta vreme izolată si debusolată.
Călătoria începuse, zile în sir mergea ,zi si noapte dorind să ajungă la suprafata realitătii.Pe drum întilnea multe persoane, la contactul lor lumea i se părea mai luminată. Îi plăcea cum lumina făcea întunericul să dispară din inima ei. Întunericul însusi dormea si stătea.Asa si sufletul ei. Părea că murise demult si că nu cunoscuse nicicînd viata. Uimirea ei era atît de mare să descopere o lume atît de diferită. Asta îi dădea încredere mai multă si curiozitatea de a cunoste lumea.
Parcă zbura….
Era pentru prima dată cînd în sufletul ei se misca ceva. Simtea cum parcă viata însăsi se năstea. Era nou si ciudat totodată pentru ea. Oare cum putea ea să definească acea sămîntă care parcă crestea în sufletul ei si părea să-l umple dintr-odată cu o energie atît de miscătoare?
Se cheamă VIATĂ, auzi o voce voioasă! Fata uimită caută să vadă vocea misterioasă din jurul ei. Dar… nu zărea ,împrejurul ei erau doar stropii de ploaie ce curăta cîmpul de flori si spice  colorînd mai viu orizontul. Cine esti tu? Răspunsul vine neîntîrziat: eu sunt o forma de viată ca si tine. Atunci pe loc inima fetei devine întrebătoare. Dacă suntem amîndouă forme de viată, înseamnă că suntem la fel dar cu roluri diferite de viată. Tu vii de sus udînd pămîntul iar eu din liniste dar si din întuneric. Acolo totul mai mult stă decît se miscă. Este multă singurătate. Nimeni nu vorbeste, nu stie nimic. Grăbită ploaia îsi ia rămas bun pentru a ajunge pe alte meleaguri uscate.                                                                                    Iată ai aflat un lucru: ESTI O FORMĂ DE VIATĂ!                                                                                                  Interesant… si viata este acea miscare pe care o simt în sufletul meu. E ceva ce simt că freamătă în mine si parcă îmi dă putere, curaj, încredere si sperantă.  Parcă mă luminează desi încă nu stiu ce e lumina. Viata este în tine si în afara ta. Tot ce vezi este viată…sunt forme de viată.                                                                                                                                                     Bucuroasă acea fată dorea să ajungă mai sus de la formă la lumină.  Pe măsură ce înainta observa si mai multă forfotă, si mai multă miscare. Parcă întunericul din inima ei căpăta o oarecare claritate. Părea din ce în ce   mai transparent.                      Oare cum poate  întunericul acela profund si negru să devină transparent? Si dintr-o data a auzit un alt glas: era SOARELE ce lucra cu bucurie pentru a lumina si usca ogoarele în urma ploii. Se cheamă Lumină!  Întunericul din inima ta este o lipsă de lumină. Este atunci cînd nici o particulă de lumină nu pătrunde. Atunci în întuneric pare că viata stă. Pare că nimic nu se miscă si e multă liniste si întuneric. Iar lumina este atunci cînd apare viată.        Lumina se miscă, creează, ea e activă, ea face întunericul să dispară . Lumina si întunericul se completează reciproc, ele sunt intr-un fel de dans si-si respectă granitele.  Lumina si întunericul se iubesc!                                                                                                                 Un răspuns deja sosit si înteles:                                                                                               
  Ai fost întuneric  si acum esti lumină! Întunericul dansa cu lumina si îsi luau locul unul altuia. Asa era si în sufletelul fetei,…. simtea cum toata singurătatea dispăruse.              Simtea  cum frica fusese înlocuită cu dorinta de a merge mai departe. Simtea cum tristetea se transforma într-o bucurie care probabil era viata însăsi. Simtea cum trăia si asta parcă îi dădea aripi să meargă mai departe. TOtul în jurul ei era plin de culoare, ploaia o ajutase să vadă cu ochi plini de fericire VIATA. Închise ochii pe moment iar sufletul ei parcă exploda de bucurie. Lacrimile curgeau pe obraz dar nu putea întelege de ce.                        Atunci o altă voce îi dăduse răspunsul: era Marea.    Sunt lacrimile vietii izvorîte din viată, lumină si bucurie. Întelesese că întunericul le tinuse prizoniere. Acolo nu puteai plînge….ba puteai plînge dar fiind în întuneric nu le simteai, nu le vedeai.    Nu-ti simteai propriile lacrimi- acum că esti la LUMINĂ poti sa-ti simti lacrimile, le poti vedea. Acea lumină glabenă de pe cer ,,SOARELE” , le usca dînd putere în crestere. Razele soarelui presară în întuneric semintele Luminii. Tu ai fost în întuneric precum sămînta în pămînt. Aveai nevoie de liniste, de tăcere, de singurătate pentru ca tu să te poti forma.    Ai stat în pîntecul mamei tale, apoi cînd te-ai format ai început să cresti, să cauti cine esti.   Asa ai ajuns să găsesti viată, lumină, soarele, bucurie, miscare, încredere…. Acum înteleg cine sunt EU!                   sunt toate acestea la un loc. Acum picioarele ei începuse să simtă altceva, un nou sentiment. Pentru prima data simt că pot să stau cu picioarele pe pămînt, asta înseamnă o nastere nouă. 

ACUM SUNT OM! c40e5dacba9dcaa0a7dd167463f42b72

În inima mea este o mare liniste acum. Într-adevăr sufletul meu se odihneste acum după atîta hoinăreală . Însă stiu că mîine o iau de la capăt iar si bucuria îmi va însoti ziua. 

c0613e0d9f2bca863a76282147de5a29

Trezită din visul ei căutător de întrebări simti un fel de îmbrătisare plină de iubire pe care numai ea a simtea. Pe cer soarele strălucea…. Păsările zilei cîntau…. Viata zumzăia prin toate formele de viată. Din imensul infinit zări marea unde se refugia,…zări soarele si luna cu care vorbea…zări pădurea, florile….

Acum întelesese cine era ea: era toate acestea la un loc…era fica Creatorului…. Zîmbi si o bucurie imensă îi invada sufletul.  Si totusi în urma bucuriei venise o altă întrebare:

Cum asi putea crea? Prin iubire, auzi o voce!  

Cum pot crea din iubire? Găsindu-ti jumătatea de om,….amîndoi împreună creeati un întreg.119603a28fdf8967bab234a2fbf50e7c

…………………………………………………………………………………………………………….

Pleca ganditoare mai departe cand dupa cateva ore de mers vazu un izvor. Se opri sa bea apa. Ce mica era apa asta fata de cea din care venea ea..
Se chinui sa bea apa cu gura dar nu reusea..
-Trebuie sa faci din palme, un caus. Uite asa.
Aproape se sperie. Niciodata nu auzise asa o voce. Parea puternica si totusi placuta. Emana siguranta, protectie si energie multa…
Baiatul isi facu din maini un caus si-i arata cum sa bea.
-Multumesc, ingana ea. Cine esti?
-Sunt jumatatea ta.
-Cum asa?
Baiatul isi puse palmele caus si-i dete fetei sa bea. Ea sorbi si dintr-odata acea apa parca purta in ea viata insasi si iubirea cea mai inalta.
Obrajii i se imbujorara si o caldura o invada in tot corpul.
-Nu inteleg ce spui si ce mi se intampla, spuse ea.
-Iti explic eu. Vezi mainile mele impreunate ca un caus?
-Da, ingana ea.
-Daca nu le-as impreuna nu as putea sa beau apa. As bea dar foarte putina. Totusi cand le pun impreuna pot bea mai mult.
-Asa si?
-Asa si jumatatile. Ele impreuna sunt mai mult decat daca ar fi singure. Ele impreuna pot bea apa vietii si a iubirii.
Fata simtea cum inima ii batea tare.
-Imi bate inima foarte tare. De ce?
-Pentru ca inima ta, a recunoscut forma palmelor mele. Ea si-a recunoscut jumatatea. Uite! Vezi cum palmele mele formeaza un caus sub forma de inima?
Fata zambi mirata cum causul format din palmele baiatului formara o inima.
Atunci el ii spuse iar:
-Fa si tu un caus sub forma de inima, din palmele tale.
Fata facu intocmai.
-Acum pune iubirea ta in palme. Voi face si eu la fel.
Fata facu intocmai si baiatul isi apropie palmele in forma de inima, de ale ei.
-Vezi? Daca lipim causele noastre amandoua, ele fac un intreg.
-Chiar asa, spuse fata entuziasmata.
-Palmele noastre impreuna pline de iubire formeaza un cerc. Acesta e cercul echilibrului. Cercul creatorului. Creatia incepe de la cerc.
-Acum putem crea?
-Da. Putem crea prin iubire.
-Si ce vom crea?
-Asta nu stiu sa-ti spun …vom vedea..

La inceput nu stiam nimic despre mine, apoi am aflat ca sunt intuneric, apoi Lumina, apoi ca sunt o forma de viata , apoi ca sunt soare, apa, cer, pamant, animale, flori, copaci, pasari, forme de viata laolalta..pana cand afland ca sunt totul am crezut ca drumul meu s-a oprit. Atunci te-am intalnit pe tine si m-am unit cu inima ta.

Asa am devenit mai mult decat eram inainte. Si din una, am devenit doi. Acum vezi tu barbate? Din doi, Eu am devenit trei ..
-Draga mea si vom deveni si 4 si si 5..si mai mult ..In fiecare zi aflam mai mult despre cine si ce suntem… la infinit.
-Stii ce? Pune infinitul in palmele tale si fa caus din ele. Voi face la fel.
El facu intocmai,
-Acum pune iubire in infinitul tau si da-mi-l sa-l sorb mereu. Voi face si eu la fel.
In acea clipa, Infinitul se impleti din nou si de la 3 ei devenira 4 si tot asa..

Infinitul se cauta pe el prin tine, prin orice forma de viata pentru a se cunoaste pe Sine.
Si cand tu ajungi intreg, intalnesti jumatatea ta. Si asa din 1, ajungi 2, apoi 3..si te intorci de unde ai venit: din infinit! Dar acum stii cine esti. Ti-ai cunoscut infinitul.